Iulie 2009


Am fost ieri la Everest sa mananc ceva si m-am dus la baie. Cand ma uit in oglinda, ma ia de ochi o reclama. Te invita sa „advertise here”.
Am vazut reclama in bude, pe scarile de la metrou,  acum vad publicitate si in oglinzile localurilor.

Nu am nimic impotriva publicitatii dar uneori poate deveni agasanta. O sa ajungem sa vedem reclame si in apa din cada, pe geamurile casei, in fumul care iese pe cos? Vom produce curcubee artificiale sa le proiectam pe cer pentru noua reclama la Pantene?
Sau poate, la noapte cand voi dormi, mi se va intrerupe programul regulat de vise pentru un spot publicitar care ma anunta ca-s reduceri la mall Baneasa.

Ma minunez in fiecare zi de dobitocenia astora din guvern!

Ei nu mai au bani, nu mai au cu ce sa-si plateasca oamenii de lucreaza la stat.
Care e logica lor? Frate, n-avem bani, pai tre’ sa dam afara lume! Dar cum ii dam, asa, fara motiv? Daca se rascoala astia si ne tarasc in procese? Ia sa inventam noi un motiv! Hai ca dam o hartie cum ca bai, angajatu’ trebuie sa fie in fiecare zi la ora X fix la program la birou, altfel, o beleste. Le zicem prostilor de directori de companii de stat si fraierilor de directori din ministere sa-si instruiasca subordonatzii sa semneze condica in fiecare zi si sa dea in scris cu o saptamana inainte daca se deplaseaza in interes de serviciu. Mai mult, ce ar fi ca directorii generali sa fie un fel de serifi, ia sa porneasca ei in misiune sa caute angajatii prin birouri, sa vada daca omul este la post sau nu.
Bag seama ca astia nu prea au de lucru daca le arde de smecherii d-astea.

Uite cam asta se intampla in frumoasele institutii ale statului momentan. Un fel de hai sa ne facem ca ne facem treaba. Ca si pana acum de altfel. Doar ca intr-un stil mai controlat, asa.
Tre’ sa fie data afara multa lume, multa lume. Cum altfel sa dea afara decat aplicand niste masuri de doi bani precum astea de mai sus? Nu au cum altfel. Nu ii duce mintea.
Nu conteaza ca se fura in continuare la greu din banii publici, nu conteaza ca se arunca bani pe organizat concerte de zilele tineretului si zilele cailor inaripati, ca se platesc milioane de euro pe reclame la „Romania, za lend of ciois” la Eurosport, ca n-avem autostrazi iar caile ferate sunt varza, nu conteaza ca nu avem sistem de sanatate si de invatamant, nu conteaza ca nu s-a luat nicio masura reala pentru a iesi din criza asta…
Noi facem ce am facut pana acum, este ceea ce stim cel mai bine. Un cacat adica. Ne iese excelent.

P.S. Mai, nu inteleg cum vine asta cu „sa fii la ora X la program ca asa trebuie”. Da, in anumite meserii este foarte importanta punctualitatea dar in altele este total inutila.
Ce conteaza ca vin la 8, la 9, la 12 daca eu imi fac treaba? Plateste-ma la munca facuta, nu la stat la program. Daca stau de la ora 9 la 6, inseamna ca muncesc sau cum? Anumite munci lalaite pe 8 ore pot fi condensate in 4 ore/zi. Restul timpului petrecut in birou este in plus.

Cand sunt intr-un moment dificil si nu stiu cum sa rezolv o problema sau nu vad o cale de rezolvare a ei, am nevoie de o pauza. 
Din ce in ce mai mult in ultima vreme, mai mult decat oricand (cred ca aproape zilnic), am dese momente cand m-as sui in masina, in tren sau in avion si as pleca. Nu stiu unde…in creieri de munte, in inima de fiord, pe malul marii, al oceanului. Undeva. As pleca o vreme si cand m-as intoarce as vrea sa fie totul bine. Mi-ar placea ca atunci cand revin sa nu mai aud de criza, de bani, de guverne, de disponibilizari, de preturile caselor, de alegeri, de partide si certurile lor, de prioritatile nationale enuntate doar in fraze bombastice s.a.m.d.

Pe langa implicatiile economico-financiare, aceasta „criza” are si implicatii spirituale destul de mari. Nu vreau sa intru in subiectul „criza la nivel mondial”, ma intereseaza ce se intampla in special in Romania.
In ciuda faptului ca noi, romanii ne declaram crestini iar in sondaje reiese ca avem incredere in Biserica, vrem sa construim marete catedrale ale neamului, avem Voronet, Sucevita, Moldovita, nu facem nunta fara cununie la biserica si nici Craciun fara cozonac sfintit, suntem in coma din punct de vedere spiritual. Acordam o nemeritata importanta doar spiritualitatii exterioare si ne mintim singuri ca suntem aproape de Dumnezeu cand, pe zi ce trece, ne indepartam si mai mult de El.

Sunt convinsa ca nu ar fi aparut aceasta „criza” daca noi am fi trait dupa principiile Sale, daca L-am fi iubit, daca am fi cautat mai mult decat orice sa fim asa cum ne-a creat El. Sigur, acest lucru este valabil la nivel mondial, nu doar in cazul romanilor. Il tratam pe Dumnezeu ca si cand ar fi un om, credem ca-L putem minti facand 2-3 cruci duminica la biserica si planuind ca vom face o mega catedrala pentru ca El sa fie preocupat cu astea nevazand ca noi ne vedem in continuare de treaba noastra ignorandu-L si traindu-ne viata dupa mintea noastra corupta.

Dumnezeu nu poate fi mintit. 
Exista pacate urate dar cel mai mare, urat, de neiertat si cu consecinte vesnice pacat este a-L ignora pe Dumnezeu si a ne crede singuri centrul universului. Sunt convinsa ca, daca cei de la guvernare si-ar schimba cat de putin perspectiva spirituala si ar lua in considerare si altceva mai presus de propria persoana, nu ar mai fi vorba de mizeria care este acum.

Ma intreb care este rolul Bisericii romane in momentele actuale. Imi pare doar o simpla institutie, complet separata de stat (d.p.d.v.spiritual) si inutila. Nu avem nicio sansa sa ne fie bine daca nu ne trezim din punct de vedere spiritual. Altfel vom fi condusi mereu de oameni care prefera sa fure din banii statului ca sa-si ia ei Vuittoane, palate si ciunga pen’ca se poate si nu exista consecinte, vom avea mereu legi&justitie la misto, populatia va fi vesnic nemultumita, prea acrita si cronic pesimista pentru a mai putea schimba ceva, vom merge din rau in mai rau.
Jegul actual ar trebui sa fie un imbold atat pentru Biserica romana de a se trezi si de a face ceva cat si pentru noi de a nu mai vrea sa lancezim in starea actuala, de a privi dincolo de mizeriile de zi cu zi spre un scop mult mai inalt al vietii, de a ne vedea adevarata valoare, de a pretinde mai mult in calitate de creatii ale lui Dumnezeu, de a-L vedea pe El mai presus de orice.
Altfel nu avem nicio sansa.

Cateva filmulete pe care le-am facut in timpul concertului U2 de la Milano din 7 iunie 2009.

City of Blinding Lights

Get on Your Boots

Eve Hewson

Walk On

Cred ca in ultima vreme as putea sa apreciez cat de mult mi-a placut un eveniment uitandu-ma pe cadranul deprimometrului. Concertul U2 de la Milano (7 iulie 2009) ar ridica foarte mult valoarea indicata de acesta.
 Am luat avionul, m-am intalnit cu Akadeaua&B la aeroport, am dormit, am shoppingit putin in Milano, am asteptat o jumatate de ora in fatza hotelului Park Hyatt doar-doar o iesi Bono;), am mers la stadion (stadion, nene!), am concertuit bestial impreuna cu Snow Patrol si U2, am mers la un late-night McDo, apoi spre aeroport ca aveam avion la 6:40 sa vin vesela, cu sperante, cu sufletul plin de bucurii imense, cu mare drag in susha asta de tara, vorba lui Bendeac. D-asta vorbesc despre deprimomentru – bai, dupa ce vezi un super concert al unei super formatii pe un stadion cum nu o sa avem noi nici in 50 de ani si te intorci la rahatul prelungit si din ce in ce mai imputit care este aici, iti vine sa iei un aruncator de flacari pe umar si sa pornesti pe rand spre diverse locatii colcaitoare de melteni sa-i arzi.
Noi am avut bilete la Anello 3 Blu, adica ceva mai sus in peluza. Am intrat la 6 pe stadion, am gasit locuri unul langa altul (jos pe camp era full, mai ales cercul de langa scena – noi am fost dimineata sa vedem care-i situatia la intrare, la intrarea pe camp era deja adunata o groaza de lume) si pana la 7 jumate cand au intrat cei de la Snow Patrol, ne-am holbat la lumea de langa, la scena etc.
Nu mai stiu cand au intrat cei de la U2…pe la 9, 9 si 15 cred. Eram cu aparatul pregatit ca vroiam sa le filmez intrarea:D Au inceput concertul cu Breathe si au continuat cu playlist-ul de la Barcelona, nu cred ca au schimbat ceva din el. Asadar, am avut: No Line On The Horizon, Get On Your Boots, Magnificent, Beautiful Day, I Still Haven’t Found What I’m Looking For, Angel of Harlem, In A Little While, Unknown Caller, Party Girl, The Unforgettable Fire, City of Blinding Lights, Vertigo, I’ll Go Crazy If I Don’t Go Crazy Tonight, Sunday Bloody Sunday, Pride, MLK, Walk On, Where the Streets Have No Name, One, Ultraviolet, With Or Without You, Moment Of Surrender.
I-au dedicat lui Michael Jackson Angel of Harlem, in timp ce au cantat I Still Haven’t Found…au bagat si putin Stand by Me, la Party Girl i-au urat haaappy birthday Evei Hewson iar versiunea pt. I’ll Go Crazy If I Don’t Go Crazy Tonight a fost cam….ciudatica, cred ca a fost singura melodie a carei interpretare nu mi-a placut. Cum concertul U2 a coincis cu intalnirea G8, pe Bono l-a mancat limba sa se ia putin de nea Berlusconi:D
Cat a durat concertul? 2 ore? Mai, probabil:)) Mie oricum mi s-a parut ca a durat cam 30 de minute si as fi dormit in fatza stadionului numai sa merg la repeat a doua zi:D Dar ma bucur foarte mult ca am fost pe 7 iulie la San Siro, n-am cuvinte sa-i multumesc Akadelei pentru cadou:-*

Iata si cateva poze:

Este ora 10:43, sunt la birou, beau un ceai si bat nervoasa din picior.
M-am trezit chiauna de somn. In timp ce mancam de dimineata ma intrebam cat de cretinela pot sa fiu sa ma duc azi la serviciu ca sa stau ca pe ghimpi, sa n-am chef de nimic si sa astept sa plec odata acasa…pentru ca mai apoi sa plec spre aeroport:D
:):)Azi am avion spre Milano iar maine o sa urlu la concertul U2:):):)

Vezi horoscopul zodiei balanta.

Pagina următoare »