Intotdeauna mi s-au parut cool oamenii care sunt pasionati de board games, de jocuri de societate (cred ca-s diferite astea doua, nu?). Ii admir deoarece sunt rabdatori si au putere de concentrare. Serios!

Cand eram mica si frecam frunza toata ziua (ce bine era atunci!) mai jucam si eu un Piticot, un Nu-te-supara-frate, un macao mic, un razboi etc. Dar de cand m-am dus la scoala, am lasat-o mai moale cu jocurile de genul acesta, ba chiar au inceput sa ma plictiseasca teribil. De ce sa stau eu blocata ore in sir in fatza unor carti sau a unei table de joc? Nu mai bine ma joc eu p-afara? Afara=eco, frate, sa salvam planeta! Sau fac orice altceva, orice este mai fun, de exemplu tema la mate!

Nici acum nu-s prietena cu genul acesta de jocuri. Daca se intampla sa joc ceva candva (cand n-am incotro, n-am nimic, nimic, nimic altceva de facut sau mor de plictiseala) si reusesc sa-mi focusez atentia sa inteleg regulile jocului, cu siguranta mai devreme sau mai tarziu o multime pestrita de ganduri mi se zbate-n creieri, de pilda: „da’ cat o fi ceasul? ma rog, cui ii pasa…ia uite o musca, cum merge ea pe perete!…hihihi, ce fatza funny are ala din fatza mea…bumtzi, bumtzi, bumtzi, bumtzi…ce vrea ma, X, sa mut pionul? a, da, mama lui de pion, uitasem, na ca-l mut….o zbura ceva low-cost pana la berlin? c-ar fi misto sa merg…bai, fantastic ce ma plictisesc!…uai, ce ma mananca piciorul stang…mmm, as manca ceva bun…parca as iesi p-afara…mai avem mult?”

N-am rabdare pt. jocuri, imi omoara nervii…Cand vad lumea ca se apuca cumintzica sa joace ceva, pe mine ma apuca o plictiseala imensa, vecina cu durerea de cap. Ma scuz cum pot ca nu vreau sa particip la joc, stau pe margine si imi rod unghiile sau imi gasesc altceva de facut. As putea ajuta jucatorii preparandu-le cafelutze, prajindu-le cartofi, facandu-le masaj sau punandu-le muzica. De jucat, nu, multumesc! Am creierii din gelatina.

Anunțuri