In week-end am fost la nunta unei bune prietene. Am fost domnisoara de onoare, am facut poze misto, am mancat mult si bun, ne-am distrat, fuarte tare.
Prietena mea este baptista, a fost pentru prima data cand am asistat la o ceremonie nuptiala onorata in alt rit crestin decat in cel ortodox. De asemenea, a fost pentru prima data cand am simtit ca acea ceremonie chiar a insemnat ceva mult mai profund decat un ritual, un „asa se face, hai sa facem si o ceremonie religioasa la nunta”.

Mi se pare ca ritualul ortodox a ajuns sa fie un simplu ritual care are mai mult de a face cu magicul decat cu Dumnezeu. Un fel de „pai hai sa ne casatorim si la biserica, nah, e bine, asa se face, cum sa nu te duci si la biserica sa-ti faci nunta, lasa ca e bine sa fie si aia facuta”. Te duci acolo, esti cuminte in biserica, asculti slujba, pupi icoanele, iti pui coroana pe cap, dansezi „Isaia dantzuieste”, e bine, sa fie si ceremonia asta facuta ca face parte din nunta.

Eu am doua probleme aici. Una dintre ele este problema cu oamenii: daca tu nu te duci de obicei la biserica, daca nu te gandesti la Dumnezeu decat atunci cand esti in necaz sau cand joaca Romania un meci de fotbal iti tragi o cruce si zici un „Doamne ajuta, hai baietii!”,  de ce te mai complici cu ceremonia religioasa? Este o pierdere de timp si de bani. Poti sa sari peste aceasta ceremonie ca oricum nu conteaza.

A doua problema este cu Biserica Ortodoxa. Evident, orice ceremonie are un ritual al ei, nu improvizezi pe loc ceva. Insa mi se pare ca ritualul ceremoniei nuptiale ortodoxe este invechit si fara suflet. Nu imi inspira nimic divin, nu il simt pe Dumnezeu acolo atunci cand ne fatzaim prin biserica, nu simt ca oamenii, preotii s-ar gandi cu adevarat la Dumnezeu ca Stapan al Universului atunci cand executa acest ceremonial. Nu mi se pare ca s-ar gandi la Christos, la Dumnezeul Personal, ca il roaga cu adevarat sa ii binecuvanteze pe miri. Preotii sunt doar niste oameni barbosi imbracati in straie preotesti, executa un ritual intr-o cladire pictata misto, eventual veche si citesc dintr-o Scriptura poleita cu argint. Forma a luat locul fondului.

Cred ca forma aceasta fara fond este boala  Bisericii Ortodoxe. Biserici-cladiri avem destule in tara, slujbe se tin, duminica nu ai voie sa speli ca nu e bine, tre’ sa te spovedesti ca asa e bine, tre’sa pupi icoana ca asa se face, tre’sa treci pe sub masa, este frumos sa canti traditionalul „Hristos a inviat din morti” de Paste, este de asemenea bine sa fac coliva la mort, sa dai de pomana, sa iti faci o cruce cand treci pe langa o biserica, noi avem icoane frumoase, biserica de la Voronet este pictata cu un albastru unic.
Foarte frumos…Asa si?
De ce sa respect eu aceste ritualuri? De ce sa nu spal eu duminica? De ce sa pup  icoana in biserica? De ce sa stau sa ascult o slujba cantata in biserica? Ma cam plictisesc, de ce sa fac toate aceste chestii?
Decat sa ascult o slujba de cinshpe ore de Paste si sa ascult cantarea Prohodului, mai bine ma duc in parc si stau pe o banca, citesc ceva, macar stiu ca nu ma plictisesc si din cartea pe care o citesc, sigur retin ceva!
Mai fratilor ortodocsi, unde este Cristos in biserica asta? Dumnezeu, Duhul Sfant? Sfanta Treime adica. Da, stiu ca sunt pomeniti des in biserica-cladire insa  in inimile, mintzile si sufletele noastre sunt? Sincer ma indoiesc. In inimile, mintzile si in sufletele noastre a ramas doar o forma mistica de divinitate care are o mult prea redusa legatura cu Dumnezeu.

Ne miram ca este nasol in Romania, ca romanii o duc rau, ca se fura, ca nu mai exista moralitate etc. Pai cum asa? Of, ce ne bate Dumnezeu:(( Ciudat ca ne persecuta atat, poporul roman este un popor crestin, a pastrat traditiile din mosi-stramosi, noi ne incredem cel mai mult in Biserica.
Mda….suntem atat, dar ATAT de departe de a fi un popor cu adevarat crestin.

Apropo de situatia nasoala din Romania si cu asta inchei – cred ca o buna parte din vina pentru aceasta situatie o are si Biserica Ortodoxa.
Ma rog sa se reformeze si sa isi indrepte privirea spre fond, adica spre Dumnezeu.

Reclame

Cand sunt intr-un moment dificil si nu stiu cum sa rezolv o problema sau nu vad o cale de rezolvare a ei, am nevoie de o pauza. 
Din ce in ce mai mult in ultima vreme, mai mult decat oricand (cred ca aproape zilnic), am dese momente cand m-as sui in masina, in tren sau in avion si as pleca. Nu stiu unde…in creieri de munte, in inima de fiord, pe malul marii, al oceanului. Undeva. As pleca o vreme si cand m-as intoarce as vrea sa fie totul bine. Mi-ar placea ca atunci cand revin sa nu mai aud de criza, de bani, de guverne, de disponibilizari, de preturile caselor, de alegeri, de partide si certurile lor, de prioritatile nationale enuntate doar in fraze bombastice s.a.m.d.

Pe langa implicatiile economico-financiare, aceasta „criza” are si implicatii spirituale destul de mari. Nu vreau sa intru in subiectul „criza la nivel mondial”, ma intereseaza ce se intampla in special in Romania.
In ciuda faptului ca noi, romanii ne declaram crestini iar in sondaje reiese ca avem incredere in Biserica, vrem sa construim marete catedrale ale neamului, avem Voronet, Sucevita, Moldovita, nu facem nunta fara cununie la biserica si nici Craciun fara cozonac sfintit, suntem in coma din punct de vedere spiritual. Acordam o nemeritata importanta doar spiritualitatii exterioare si ne mintim singuri ca suntem aproape de Dumnezeu cand, pe zi ce trece, ne indepartam si mai mult de El.

Sunt convinsa ca nu ar fi aparut aceasta „criza” daca noi am fi trait dupa principiile Sale, daca L-am fi iubit, daca am fi cautat mai mult decat orice sa fim asa cum ne-a creat El. Sigur, acest lucru este valabil la nivel mondial, nu doar in cazul romanilor. Il tratam pe Dumnezeu ca si cand ar fi un om, credem ca-L putem minti facand 2-3 cruci duminica la biserica si planuind ca vom face o mega catedrala pentru ca El sa fie preocupat cu astea nevazand ca noi ne vedem in continuare de treaba noastra ignorandu-L si traindu-ne viata dupa mintea noastra corupta.

Dumnezeu nu poate fi mintit. 
Exista pacate urate dar cel mai mare, urat, de neiertat si cu consecinte vesnice pacat este a-L ignora pe Dumnezeu si a ne crede singuri centrul universului. Sunt convinsa ca, daca cei de la guvernare si-ar schimba cat de putin perspectiva spirituala si ar lua in considerare si altceva mai presus de propria persoana, nu ar mai fi vorba de mizeria care este acum.

Ma intreb care este rolul Bisericii romane in momentele actuale. Imi pare doar o simpla institutie, complet separata de stat (d.p.d.v.spiritual) si inutila. Nu avem nicio sansa sa ne fie bine daca nu ne trezim din punct de vedere spiritual. Altfel vom fi condusi mereu de oameni care prefera sa fure din banii statului ca sa-si ia ei Vuittoane, palate si ciunga pen’ca se poate si nu exista consecinte, vom avea mereu legi&justitie la misto, populatia va fi vesnic nemultumita, prea acrita si cronic pesimista pentru a mai putea schimba ceva, vom merge din rau in mai rau.
Jegul actual ar trebui sa fie un imbold atat pentru Biserica romana de a se trezi si de a face ceva cat si pentru noi de a nu mai vrea sa lancezim in starea actuala, de a privi dincolo de mizeriile de zi cu zi spre un scop mult mai inalt al vietii, de a ne vedea adevarata valoare, de a pretinde mai mult in calitate de creatii ale lui Dumnezeu, de a-L vedea pe El mai presus de orice.
Altfel nu avem nicio sansa.