Prietena M.e avocata. Cum ea trebuia sa se duca in week-end la Predeal sa discute chestii avocatesti cu niste clienti, m-am gandit sa nu o las singura si m-am infiintat motz la tren sa o insotesc.  Zic bai, cat sta ea cu domnii aia, eu ma duc sa schiez. Ajungem noi in Predeal, imi trag repede pantalonii de ski pe mine si ma duc spre partie cu gandul de a-mi inchiria schiuri si de a ma vanzoli pe partie. Ma uit eu cat costa inchiriatul, era ok, super misto, dar zic hai sa vad si eu care e miscarea pe partie. Frate si ajung la Clabucet, era puhoi de lume pe partiutza aia spre teleski. Ce facea lumea? Nimic, doar statea ca vita. Cum eu nu-s maestru schior, vroiam sa cobor pe partea stanga a partiutzei, mi se pare mie mai safe pe acolo, pe partea cealalta parca prea vii in padure, mi-era ca o iau printre copaci (sigur, gard de protectie canci!).  Pai nu puteai sa cobori pe acolo pentru ca acolo era locul de sedere a vitelor. Unii urcau cu skiurile in spate, altii mergeau in bocanci ca asa vroia ficatziul lor, altii stateau pur si simplu in cur sau in picioare.
Telescaunul nu mergea, doar teleskiul cara lume.
M-am gandit ce m-am gandit pana cand am hotarat ca n-are sens sa dau un milion juma pe inchiriat skiuri si skipass ca sa imi fac draci la jumate de coborare, poate mai incalec si vreo cativa prosti in drum spre teleski.
 
Cum anul acesta, din motive de criza ec. nu ajung in afara tarii la ski, am doua variante: ori vin tot colea la Predeal dar in timpul saptamanii, ori ma duc pe undeva unde nu se duce multa lume. A, sau ar fi a treia varianta, la Sinaia, prietena mea C. zice ca e bine acolo, a schiat ea anul trecut.

E, in fine, n-am facut nimic schiabil la Predeal, in schimb am mancat si m-am plimbat prin Brasov.

Ne-am intors la Bucuresti duminica cu trinu’de doua jumate de pleca din Predeal. Am fi vrut sa plecam mai devreme cu unul de doishpe dar ala era internationalu’, el venea de la Viena asa ca stransese 250 de minute de intarziere. 
Apropo de chestii feroviare, am realizat in week-end-ul acesta ca Gara de Nord este o bijuterie. Dumnezeule mare, cum putea sa fie in gara Brasov! Era luminata cu lumina d-aia alba de neon chior, era plina de ciudati si de cocalarime, era jeg masiv pe jos. La un moment dat la ma lipeam de ceva pe talpile bocancilor, cand ma uit sa vad ce e e, ce sa vezi? Ma asezasem intr-un pisat vechi inghetat. Nici gara Predeal nu e mai prejos, acelasi jeg doar ca nu-l simti atat de mult ca in Brasov pen’ca e gara mai mica.

Altfel, m-am bucurat ca m-am dus la Predeal, cazarea a fost draguta (pensiunea Smaranda), am umblat si prin Brasov, am fost iarna la munte cum imi place mie sa fie zapada multa, multa, ne-am implimbat pe acolo.

😀